Normal

Prolog
Conceptul de "normalitate" se justificǎ doar prin prezenţa şi aprobarea unanimitǎţii. "Unanimitate" e un concept relativ la grupul care o formeazǎ.
Un grup de nebuni trǎieşte într-o lume normalǎ. Un grup de cǎlugǎri iezuiţi trǎieşte într-o lume normalǎ. Românii din Ardeal care nu-s nici nebuni, nici cǎlugǎri iezuiţi, da' nici unguri, trǎiesc într-o lume normalǎ. Clar.

Epilog
Când intri în altǎ lume, lasǎ bocancii la uşǎ. Prin ei e greu sǎ simţi subtilitǎţile unui pǎmânt mişcǎtor. Si nu numai cǎ lasǎ urme greu de acoperit, dar nici nu vrei sǎ te trezeşti pe spate într-o lume strǎinǎ, cu un ciopor de capete adunate deasupra ta. Cum te-am vǎzut ultima oarǎ, eu desculţǎ, în picioare, cu simţurile transformate în antene de avatar, unite cu antenele gazdelor; tu, ca un gândac cu picioarele în sus, speriat şi agresiv în acelaşi timp, şi prost destul (relativ la orice lume) sǎ nu-mi ceri ajutorul. N-am stat sǎ vǎd ce ţi s-a întâmplat; te-am lǎsat în urmǎ, erai treaba gazdelor, în fond, şi eu mai aveam încǎ de învǎţat. Dar atât pot spune: desculţ e cel mai bine. Pe tocuri umblu doar în lumea mea. Aşa pot umbla mai uşor pe vârful picioarelor...

Decembrie

Trecerea în iarnǎ
Se face întâi cu sufletul,
Apoi cu dârdâitul reflex,
Si doar la urmǎ
Cu botezul zǎpezii.

Desigur,
Ordinea asta e valabilǎ
Cu oarece excepţii
In crez sau poziţie geograficǎ.

Blind Man Walking

Beauty can stir
So many feelings.
It can awaken
Your sensitivity
And so,
It could render you vulnerable –
It happened before.
You say
“Let sleeping dogs lie”.
For you think you can stay strong
By ignoring beauty.
You put a blindfold
On your eyes
But all you manage is
To lose your sight
One day at a time
Until you pass through life
Like an aimless train,
Without stopping
To pick up anything
Or anybody
On your way
To nowhere.

Re-compoziţie

S-a spart oglinda.
Privesc cu mirare
Bucăţi din mine.
O frunte acum acoperită cu breton
Şi cine ştie ce mai acoperă ea
Şi-un ochi care clipeşte dublu
Ca o celulă divizată
Deşi de văzut nu vede
Mai bine.
Un umăr, şi câte a împins
Şi câţi a ţinut în balanţă.
Uite şi mâna dreaptă
Complet deconectată de cea stângă
Cumva, au reuşit să ştie
Una de alta
Şi să atingă atâtea
In unison.
O parte din piept
Ce chiar şi asa adăposteşte
Motorul enigmatic şi complex.
Haha, şi o bucată de burtă
Care nici chiar aşa nu e mai mică.
O frântură din piciorul stâng
Pe care m-am proptit de atâtea ori
Pe cel drept nu-l mai văd
Dar ştiu că e acolo,
Urmându-l ritmic si diligent
Pe stângul.
Mă-ntreb
Oare aşa, zdrobită
Mă văd mai bine ?
Oare, chiar şi aşa, zdrobită
Rămân tot eu ?

I've got a b.l.o.g. !!!

Finally caught up (somewhat) with the rest of the world!  And just like (most of) the rest of the world, I'll keep this blog bilingual.  That is, when I feel like writing in Romanian, I'll write in Romanian.  Even if I feel like stating that in English.
I have a feeling the content will be just as jumbled, pretty much like my life.  Nobody asks me if I'm ok with being taken by surprise by this or that, and life doesn't really care I'm not expecting this but that.
So I'll dish it out just the way it comes to me.  Literally. 


P.S.  I can already hear my kids "Moooom! No you didn't!"  Poor kids - first Facebook, then this -  how much more can they take... I don't know. 
But we'll see.

:)