Re-compoziţie

S-a spart oglinda.
Privesc cu mirare
Bucăţi din mine.
O frunte acum acoperită cu breton
Şi cine ştie ce mai acoperă ea
Şi-un ochi care clipeşte dublu
Ca o celulă divizată
Deşi de văzut nu vede
Mai bine.
Un umăr, şi câte a împins
Şi câţi a ţinut în balanţă.
Uite şi mâna dreaptă
Complet deconectată de cea stângă
Cumva, au reuşit să ştie
Una de alta
Şi să atingă atâtea
In unison.
O parte din piept
Ce chiar şi asa adăposteşte
Motorul enigmatic şi complex.
Haha, şi o bucată de burtă
Care nici chiar aşa nu e mai mică.
O frântură din piciorul stâng
Pe care m-am proptit de atâtea ori
Pe cel drept nu-l mai văd
Dar ştiu că e acolo,
Urmându-l ritmic si diligent
Pe stângul.
Mă-ntreb
Oare aşa, zdrobită
Mă văd mai bine ?
Oare, chiar şi aşa, zdrobită
Rămân tot eu ?