Normal

Prolog
Conceptul de "normalitate" se justificǎ doar prin prezenţa şi aprobarea unanimitǎţii. "Unanimitate" e un concept relativ la grupul care o formeazǎ.
Un grup de nebuni trǎieşte într-o lume normalǎ. Un grup de cǎlugǎri iezuiţi trǎieşte într-o lume normalǎ. Românii din Ardeal care nu-s nici nebuni, nici cǎlugǎri iezuiţi, da' nici unguri, trǎiesc într-o lume normalǎ. Clar.

Epilog
Când intri în altǎ lume, lasǎ bocancii la uşǎ. Prin ei e greu sǎ simţi subtilitǎţile unui pǎmânt mişcǎtor. Si nu numai cǎ lasǎ urme greu de acoperit, dar nici nu vrei sǎ te trezeşti pe spate într-o lume strǎinǎ, cu un ciopor de capete adunate deasupra ta. Cum te-am vǎzut ultima oarǎ, eu desculţǎ, în picioare, cu simţurile transformate în antene de avatar, unite cu antenele gazdelor; tu, ca un gândac cu picioarele în sus, speriat şi agresiv în acelaşi timp, şi prost destul (relativ la orice lume) sǎ nu-mi ceri ajutorul. N-am stat sǎ vǎd ce ţi s-a întâmplat; te-am lǎsat în urmǎ, erai treaba gazdelor, în fond, şi eu mai aveam încǎ de învǎţat. Dar atât pot spune: desculţ e cel mai bine. Pe tocuri umblu doar în lumea mea. Aşa pot umbla mai uşor pe vârful picioarelor...